Toamnă fierbinte la SATIRICUS
 
După o vară toridă care, din fericire, a cuprins și o multașteptată vacanță, Teatrul Național „Satiricus I.L. Caragiale” și-a reluat activitatea cu forțe proaspete și noi proiecte temerare. Actorii și-au început repetițiile la spectacolele mai vechi, precum și la viitoarele premiere încă din data de 19 august, astfel încât primele zile din septembrie i-a aflat pe neobosiții oameni de teatru în toiul pregătirilor către noua stagiune, care va demara pe 4 octombrie.
 
De altfel, la propriu și la figurat, toamna se dovedește a fi nu mai puțin toridă decât vara ce s-a călătorit. Sala de repetiții, scena teatrului nu se mai eliberează din zori și până în seară. Se lucrează intens, la masa de repetiții, la viitoarea premieră, „REVIZORUL” de Nikolai Gogol, planificată pentru luna decembrie, precum și la spectacolul „CE VRĂJI A MAI FĂCUT SOȚIA MEA?” de Yohn Tobias, a cărui premieră se va produce chiar în luna octombrie.
 
O adevărată surpriză pentru spectatorul avizat și nu numai pentru acesta îl va constitui musicalul „CIULEANDRA” de Liviu Rebreanu, care se joacă pe scena „Satiricus”-ului de mai bine de două decenii, prezentat fiind pentru prima dată la Paris în 1996. Actuala variantă scenică este, cu certitudine, o premieră, având în vedere că, spre deosebire de versiunea cunoscută, textul musicalului se interpretează live, iar distribuția este nouă aproape sută la sută. De altfel, anume cu acest spectacol teatrul își deschide cea de-a XXIX-a stagiune.
 
Același lucru îl putem afirma și despre spectacolele „NĂPASTA” de Ion Luca Caragiale și „MOLIERE” de Mihail Bulgakov – primul, cu o distribuție nouă, va fi prezentat în premieră la sfârșitul anului, iar cel de-al doilea, o lucrare scenică ce n-a lipsit din repertoriul teatrului timp de două decenii, va fi lansat într-un format nou la începutul anului 2020.
 
O premieră sută la sută, „BUNĂ DIMINEAȚA, TĂTICULE!” de Jean Poirret, o comedie spumoasă, de mare succes la public va vedea lumina rampei chiar în prima lună a stagiunii. Iar în primăvara viitoare „Satiricus” vine cu încă o premieră de senzație: „SCENE DIN VIAȚA LUI MEYERHOLD” de Matei Vişniec.
 
Astfel, precum ne convingem, la capitolul premiere „Satiricus” ne propune o gamă largă de lucrări scenice care prezintă interes pentru spectatorii de toate vârstele și pentru toate gusturile. Repertoriului teatrului, susținut cu celelalte spectacole de rezistență – HAMLET de William Shakespeare, NUNTA de Anton P. Cehov, MADE IN MOLDOVA de C.Cheianu, DOCTOR DE FEMEI de Georges Feydeau, ANGAJARE DE CLOVN de Matei Vişniec, PUȘTOAICA DE LA ETAJUL 13 SAU DRAGĂ SOCIETATE de Mircea M. Ionescu, HOȚUL de Dario Fo, NEAȚA, TRECI ÎNAPOI ÎN PAT! de Peter Quilter, O SCRISOARE PIERDUTĂ, D’ALE CARNAVALULUI și O NOAPTE FURTUNOASĂ de I. L. Caragiale, BANII, BANII SAU ,,BORSETKA” de Ray Cooney, TOTUL DESPRE NOI de C.Cheianu, HAPPY END de Jeroen Van Den Berg, ÎȚI VREAU SOȚUL!” de Mihail Zadornov etc.
 
Toamna aceasta s-a dovedit a fi fructuoasă ca niciodată și în ceea ce privește turneele peste hotare și participarea la diverse festivaluri internaționale și naționale. Până la Anul Nou, trupa se va deplasa de cel puțin 5 ori peste hotarele republicii.
În perioada 17-19 septembrie „Satiricus” va participa la Festivalul de Teatru Contemporan „DRAMA” din Odorheiu Secuiesc cu spectacolul MIGRAAAANȚI SAU PREA SUNTEM MULȚI PE NENOROCITA ASTA DE BARCĂ de Matei Vișniec, apoi, pe 08-10 octombrie, va participa la Festivalul Internațional de Teatru de la Tulcea, cu spectacolul „HAPPY END” de Jeroen Van Den Berg. În zilele imediat următoare trupa evoluează la Galați, în cadrul Festivalului Național de Comedie cu spectacolul „DOCTOR DE FEMEI” de Georges Feydeau.
 
De asemenea, teatrul este invitat, în luna noiembrie să participe la Festivalul Internațional Shakesperian din Erevan cu spectacolul HAMLET și la Festivalul Internațional al Teatrului de Studio și de Forme Noi la Pitești cu spectacolul 100 DE MINUTE DE LIBERTATE de Bogdan Sărătean. Iar în ultima lună a anului, Teatrul Național „Satiricus I.L. Caragiale” va avea o microstagiune în București. Totodată, ținem să anunțăm iubitorii de teatru că în aprilie 2020 va avea loc tradiționalul schimb de microstagiuni cu Teatrul Evreiesc de Stat din București, condus de Maia Morgenstern - mai întâi, la Chișinău (10 spectacole) și, în luna mai, cu același număr de spectacole, "Satiricus" va evolua la București. Precum și tradiționalele participări ale Teatrului "Satiricus I.L Caragiale", până la închiderea stagiunii, va participa la încă 5 festivaluri, la care trupa este invitată în mod constant.
 
Prestigiosul teatru de la Chișinău pregătește și alte surprize pentru actuala stagiune. De exemplu, în acest an va fi reluată tradiționala Gală a Premiilor „Satiricus I.L. Caragiale”, cu premii acordate unor personalități publice și artistice care s-au remarcat în acest an, cu insolitele „întrebări cu ghimpi” și tot tacâmul…
 
Să-i dorim cât mai multe realizări și aplauze la scena deschisă!
 
Vânzări, rezervări bilete pe www.satiricus.md

sau la numerele de telefon
+373 22-20-28-90 / 069416078 casa de bilete