Actorul de teatru și film din Republica Moldova, Valeriu CAZACU, Artist al Poporului, s-a stins din viață în această dimineață, la vârsta de 72 de ani.

Valeriu Cazacu s-a născut la 18 februarie 1948, la Mateuti, Rezina. A fost unul dintre fondatorii Teatrului Naţional „Satiricus Ion Luca Caragiale”, un actor emblematic al acestui teatru, iar anterior a evoluat la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”. Pe scenele ambelor teatre a creat personaje memorabile. A fost, de asemenea, un actor foarte solicitat în cinematografie, jucând circa 40 de roluri în filme de producţie autohtonă şi străină. De asemenea, a fost unul dintre fondatorii „Teatrului de miniaturi”, unde a jucat în peste 100 de scheciuri şi scenete. A jucat, în zeci de spectacole televizate şi radiofonice, a dublat peste 40 de roluri în filme.

Deplângem dispariţia marelui actor şi exprimăm adâncă durere şi sincere condoleanţe apropiaţilor în legătură cu încetarea lui din viaţă. Dispariţia lui Valeriu Cazacu lasă un gol imens în viaţa noastră teatrală. Istoria şi toți cei care l-au cunoscut îi vor păstra vie amintirea.

Fie-i ţărâna uşoară şi Dumnezeu să-l odihnească în pace.

Sicriul cu corpul neînsuflețit al actorului Valeriu Cazacu va fi depus astăzi, 22 iulie, ora 18.00 la Biserica Sfânta Teodora de la Sihla.
Joi, 23 iulie, sicriul va fi adus la ora 10.00, la Teatrul Național Satiricus Ion Luca Caragiale din strada Mihai Eminescu, 55. 
În intervalul orelor 10.00 - 11.00 aici va avea loc mitingul de doliu.
Valeriu Cazacu va fi înmormântat la Cimitirul Central Ortodox din strada Armenească.