Teatrul Naţional „Satiricus Ion Luca Caragiale” îşi deschide cea de-a XXII-a stagiune vineri, 12 octombrie, orele 18:00, cu spectacolul „Ţara asta a uitat de noi...” de Constantin CHEIANU, în regia directorului artistic al teatrului, Sandu GRECU. De fapt, am putea afirma că actuala stagiune teatrală a început încă în luna septembrie, când trupa s-a deplasat la Brest, Belarus, unde a participat în cadrul unui festival internaţional de teatru cu spectacolul „Maestrul şi Margareta”, foarte apreciat de spectatori şi critica de specialitate. La sfârşitul lui septembrie – începutului lui octombrie „Satiricus Ion Luca Caragiale” participă, deja în cadrul altui festival, la Nicolaev, Ucraina, cu spectacolul „Carmen” de P. Merimee, o lucrare scenică mai veche, la fel ca şi „Maestrul şi Margareta”, însă jucat de o echipă din generaţia mai tânără a instituţiei. Spectacolul „Ţara asta a uitat de noi...”, cu care va fi inaugurată stagiunea, dedicat aniversării a 20-a a Independenţei Republicii Moldova, are deja o biografie scenică proprie, este solicitat de public, abordând o temă deosebit de dureroasă pentru noi, cei care am trăit aievea momentele istorice tragice ale conflictului militar de la Nistru, din anul 1992. În spectacol şi-au găsit reflectare pagini emoţionante ale luptei şi sacrificiului unor combatanţi, ale umilinţelor la care au fost supuşi de către autorităţi în situaţia lor de veterani de război, oameni vulnerabili, rămaşi mai toţi fără de căpătâi. Dar şi sfânta revoltă a acestor eroi, care prin unire şi mobilizare exemplară au ştiut să reziste împotriva regimului inuman. Evident, noua stagiune va oferi publicului de teatru mai multe surprize, printre care două premiere după piesele lui A.P. Cehov – „Pescăruşul” şi „Nunta”, precum şi o premieră după nu mai puţin cunoscuta piesă a lui Matei Vişniek „Angajare de colvn”. Să fie într-un ceas bun!