
Vasile CASU
Artist al Poporului
(actor la Teatrul Național Satiricus Ion Luca Caragiale)
Născut la 13 ianuarie 1959, Sadaclia, Cimişlia, RM
Studii:
1976-1980 Institutul de Stat al Artelor G. Muzicescu din Republica Moldova
Catedra regie teatru
Activitate profesională:
1980 – 1989 teatrul Poetic
1989 – 1992 teatrul Alexei Mateevici
Din 1992 la teatrul Satiricus Ion Luca Caragiale
Roluri:
Tantal – Hercule de Fr. Durrenmatt
Boierul Vulpe, Ştefăniţă – Moţoc după Gr.Ureche, B.P.Hasdeu, C.Negruzzi, V.Alecsandri
Tâlharul I – Păcală şi Tândală
Jan – Triunghiul păcatului după Tudor Muşatescu
Agrarianul – SRL Moldovanul de Nicolae Esinencu
Hangiul – Ciuleandra de Liviu Rebreanu
Beralde, Soţul – Moliere de Mihail Bulgakov
Revoluţionarul I – Jertfe patriotice de Ion Luca Caragiale,Vasile Alecsandri
Маеstrul, Faust – Maestrul şi Margarita de Mihail Bulgakov
Dancaire – Carmen de Prosper Merimee
Popescu – O scrisoare pierdută de Ion Luca Caragiale
Nae Girimea – D-ale carnavalului de Ion Luca Caragiale
Artufe – Salvaţi America!de Dumitru Crudu.
Mihai – Minte-mă, minte-mă... de Nicolae Negru
Robert – Golanii revoluţiei moldave de Constantin Cheianu
Beria – Dictatorul de Andrei Strâmbeanu
Ulpius – Caligula de Jozef Toman
Decanul – Made in Moldova! de Constantin Cheianu
Valeriu - Țara asta, a uitat de noi… de Constantin Cheianu
Vasile Caşu, actor cu o carieră scenică de 30 de ani, activează în trupa Teatrului Național„Satiricus I.L.Caragiale” de la fondarea acestuia, creând o galerie de personaje pline de farmec şi inedit. Sensibilitatea şi inteligenţa nativă se proiectează în orice creaţie scenică a acestui talentat actor, pentru care profesia de actor devine un ritual al existenţei sale în perimetrul scenei şi dincolo de ea. Vasile Caşu excelează cu măiestrie de la un rol dramatic la unul de comedie. Factura actoricească, aspectul exterior i se potriveşte pentru anumite roluri care îl prind „ca o mănuşă”. Creează roluri de o gravitate şi sobrietate exemplară, în contrapunct cu alte personaje din spectacolele de la „Satiricus I.L.Caragiale”, contribuind plenar la succesul montărilor realizate de această trupă unică.
Vasile Caşu este cunoscut publicului autohton încă din anii ’80, când activa în componenţa Teatrului Poetic, condus de Andrei Vartic. În perioada renaşterii naţionale, dar şi ulterior colaborează fructuos cu radioteleviziunea naţională. Pe lângă multitudinea de roluri create în cadrul unor emisiuni şi spectacole televizate, el a realizat şi emisiuni de autor, a dublat zeci de roluri în filme.
Vasile Caşu a activat şi continuă să ţină cursuri „Arta actorului” în cadrul unor colegii şi licee din Chişinău, fiind apreciat şi în această calitate ca un profesionist ce ştie să se dăruie din plin pentru educarea artistică a generaţiei în devenire.