Noutăţi

Golanii revoluţiei moldave (Luna la Monkberry)

de Constantin Cheianu

Un spectacol inspirat din realitatea nemijlocită a capitalei "celui de-al doilea stat românesc”, zguduit, după dezintegrarea imperiului sovietic, de convulsiile unei devastatoare tranziţii căreia nu i se mai vede sfârşitul.
O cronică vie, emoţionantă, satirică, necruţătoare a unei generaţii pierdute – generaţia născută în socialismul „multilateral subdezvoltat”, educată în spirit revoluţionar, de negare a sistemului sovietic mincinos, falimentar, generaţia plină de entuziasm şi speranţe la începuturi, dar care, în cele din urmă, nu se poate adapta, nu are energie şi voinţă suficientă de a lupta până la capăt pentru realizarea idealurilor adolescentine. Este drama talentelor ratate, a destinelor mutilate de draconica maşinărie a tranziţiei.
Acţiunea se desfăşoară în binecunoscuta cafenea „Fulguşor”,  din care azi a rămas doar locul. Aici se aduna, până acum câţiva ani, o bună parte din boema Chişinăului –  tineri dotaţi cu talent care visau să devină mari poeţi, actori, regizori, pictori, dramaturgi… La „Fulguşor” se derulează drama lor spirituală, aici îşi îneacă în alcool amarul deziluziilor. În ultima scenă, cafeneaua este dărâmată cu necruţare, astfel năruindu-se şi ultimele speranţe într-un viitor luminos ale acestor tineri îmbătrâniţi prematur.


Premiera

"CALIGULA" de Josef TOMAN
"CALIGULA" de Josef TOMAN
Dramatizarea, regia artistică, scenografia: Sandu GRECU, maestru în artă
Traducere din ruseşte: Ion DIVIZA
Costume: Rodica BARGAN
Coregrafia: Dumitru TANMOŞAN
"CERERE ÎN CĂSĂTĂRIE" de Anton P. CEHOV
"CERERE ÎN CĂSĂTĂRIE" de Anton P. CEHOV
Regia artistică, scenografia: Sandu GRECU, maestru în artă
Costume: Rodica BARGAN

Orice spectator fidel doreşte, bineînţeles, să cunoască mai îndeaproape viaţa culiselor şi, în primul rând, cum se conturează viitorul spectacol. Îi oferim cu plăcere ocazia de a asista, prin intermediul unor imagini fotografice „prinse” în toiul repetiţiilor, pentru cele mai recente montări. Desigur, nu vom rata ocazia de a vă oferi şi unele momente din viaţa cotidiană a trupei şi a întregului personal care contribuie nemijlocit la crearea unui spectacol . Aşadar, vă invităm în laboratorul de creaţie al Teatrului nostru.
Teatrul Satiricus
(c) 2007. Copyright Satiricus
Home | Despre teatru | Spoturi Video | Schema Salii | Afişa | Noutăţi | Repertoriu | Fondul de aur | Cartea de vizită | Contacte | Harta site-lui
WebProiect